Tănase, din nou printre cei mai buni:** „A fost ceva de vis în tribune. Fanii noștri chiar sunt al 12-lea jucător”

Tănase, din nou printre cei mai buni:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a reușit o victorie norocoasă, dar mare, care se poate dovedi decisivă în perspectiva calificării. Cristi Tănase a fost unul dintre cei mai buni jucători ai roș-albaștrilor, după o perioadă slabă, în care nu a mai impresionat.

Mijlocașul a ținut să le mulțumească, la final, suporterilor, fără de care nu ar fi avut energia necesară să se impună în duelul cu danezii.

A fost ceva de vis, a fost foarte frumos. Chiar fanii sunt al 12-lea jucător. Și pentru ei a fost această victorie. Noi ne dorim toți să jucăm cu câte 50 de mii de oameni în tribună. Suntem la început de drum, avem meciuri foarte grele în viitor. Trebuie să păstrăm forță și prospețime. Avem un meci foarte greu cu cei de la CFR„, a spus Cristi Tănase, la Sport.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera

Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”

Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate

Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB

Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat

Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!

BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?

Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români

CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?

Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!

Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz

S-a schimbat legea pentru cei cu PERMIS de conducere. REGULI NOI pentru absolut toți șoferii

"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine

UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania

Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!

Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×